Caesar

McLaren Experience

McLaren Experience 8 Dan Vardie

Clubul CAESAR a realizat o nouă experiență în premieră absolută pentru România. Șapte membrii norocoși ai Clubului au fost în Serbia pntru a testa noile McLaren 12 C și 12 C Spider pe pista privată NAVAK de lângă Belgrad.

O experiență unică după un program unic. Este de spus că McLaren – spre deosebire de Porsche, Ferrari și chiar Lamborghini – este la început cu astfel de programe. Inginerii de la McLaren UK ne spuneau că este pentru prima dată în istoria firmei când sunt deplasate 4 mașini – 2 Spidere și 2 Coupe-uri – în Estul Europei, dincolo de faptul că McLaren nu a pus niciodată la dispoziție 4 mașini la un singur test! Efortul lui McLaren Vienna – centru regional responsabil pentru 12 piețe, inclusiv România – a fost remarcabil și merită felicitările noastre. Spre deosebire de Porsche, care a făcut o adevărată afacere din seria „Porsche Experience”, McLaren nu numai că nu are asemenea programe, dar programul „CAESAR McLaren Experience” a avut nevoie de mai mult de 6 luni de aprobări la cel mai înalt nivel!

Deplasarea până la Belgrad s-a făcut cu o aeronavă Beechcraft B 200 care a marcat o adevărată revoluție în materie de eficiență a timpului alocat. Belgrad este foarte prost conectat de București, fiind necesare două zboruri via Vienna (dacă nu te nimerești pe zborurile directe TAROM, cazul nostru) care înseamnă jumătate de zi! Astfel, zborul a durat doar 60 minute! Vorba unuia dintre membrii, „aproape că a durat mai mult drumul de la aeroport la NAVAK, decât zborul!”

Fiecare din membrii Clubului CAESAR au urmat cursuri teoretice despre cum poate fi condus acest bolid ce face prima 100 km/h în doar 3,1 secunde. Apoi, marea încercare a sosit, fiecare participant la test fiind invitat să dea tot ce poate! Pentru că mașina întotdeauna a putut mai mult decât oricare dintre noi, au fost câteva sesiuni de teste incredibile, unde adrenalina ne-a invadat, oferind momente unice care nu pot fi întâlnite pe vreo stradă sau autostradă. La final, toată lumea a primit Diploma de absolvent al unei noi „Academii” în istoria Clubului CAESAR.

Restul – hotel, restaurant, bar, voie bună, bucurie, etc – sunt detalii, parte integrantă a mărcii înregistrate CAESAR.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

DISPONIBIL ACUM

Aplicație Exclusivă Pentru Membri

Google play logo
App Store logo
Caesar Club App

DISPONIBIL ACUM

Noua ediție a revistei CAESAR

Caesar Magazine

Ultimele articole

Mic Dejun Degustation

Odată cu venirea primăverii, Caesar Club a dat startul sesiunilor de evenimente dedicate membrilor săi.  Ne propunem să aducem în atenția membrilor experiențe inedite, în

CAESAR Nicaragua Experience 2023

Clubul CAESAR a fost în Nicaragua pentru a explora câțiva dintre cei mai valoroși producători de trabucuri hand made dar și să viziteze Flor de

Tonino Lamborghini Novemillimetri Blue

Lamborghini de 9 mm

Un ceas automat de 9 mm? Da. Un ceas automat de 9 mm Tonino Lamborghini? Da! Novemillimetri ( sau Nouămilimetri în limba română) este rezultatul

Prin continuarea utilizării site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

Setările cookie-urilor de pe acest site sunt setate la "permiteți cookie-urile" pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site web fără a schimba setările cookie-urilor sau dacă faceți clic pe "Acceptă" mai jos, atunci sunteți de acord cu acest lucru.

Închideți