Otazu Experience

Nordul Spaniei, împărțit între Navarra și Țara Bascilor, reprezintă nu doar una dintre cele mai frumoase zone iberice dar și una din cele mai competente când vine vorba de vinuri de peste 90 puncte Parker. Se adaugă o artă culinară simplă, dar incredibil de gustoasă, și oameni minunați.

Slide Slide Slide Slide Slide Slide

Ce au învățat imediat membrii Clubului CAESAR în Pamplona, și ce trebuie să știe oricine merge în această regiune „remote” a Spaniei, sunt două cuvinte: „cistora” și „pintxos”. Primul definește cea mai gustoasă rețetă de cârnați. Cum noi români avem cârnați foarte buni, ar părea greu să ne mai impresioneze cârnații altora. Și totuși, viteza cu care am devorat platourile de cistora demonstează că oricând poți avea surprize. Al doilea termen este versiunea mult mai elaborată a „tapas”, niște gustărele adevărate bijuterii gourmet, incredibil de simple și gustoase! 

Senorio de Otazu este un domeniu viticol de peste 300 ha, așezat într-o oală la poalele munților Pirinei, unde familia Penso Blanco a dezvoltat una dintre cele mai premium producții de vin din Spania. Guillermo Penso Blanco, gazda noastră, ne spunea că tătăl său – născut chiar în celebrul oraș al cursei de tauri – a cumpărat acest domeniu încă din 1989 ca o simplă investiție. Senorio de Otazu are o vechime de peste 1000 de ani, dar ultima sută de ani a fost fără nicio activitate viticolă, ca rezultat al epidemiei de Phylloxera, care a cuprins o mare parte din Europa, inclusiv România, având serios de suferit în domeniul viticol. Reluarea producției s-a făcut după multe studii și măsurători, dar a reușit atât de bine încât a obținut standardului „Pago” – una din cele doar 14 vinării din Spania – dar și un portofoliu de vinuri care trec de 83 puncte Parker! O producție de numai 300.000 de sticle pe an, realizată doar din strugurii de pe domeniu și controlată cu o precizie aproape de farmacie.

Domeniul OTAZU ne arată și cum poți să aduci istoria la zi. Familia Penso Blanco a refăcut castelul (din sec XVI) de pe domeniu, care acum poate rivaliza cu orice castel din Scoția sau Germania. Am vizitat și biserica din secolul al XII-lea, unde ocazional se pot ține slujbe și ceremonii. Am văzut chiar și un castel care își așteaptă rândul la restaurare. Pentru orice român care își mai iubește (încă) țara, o vizită privată ca a Clubului CAESAR, pentru că aceste obiective private nu se vizitează de public, nu poate decât să arate că atunci când oamenii înțeleg și vor, pot aduce la lumină bijuterii ale istoriei.

La OTAZU s-a construit una din cele mai spectaculoase crame subterane moderne existente azi în lume. Forma de catedrală gotică este unicat, iar tehnologiile folosite pentru a acoperi pereții ce au impregnate nervurile de lemn de brad au fost o premieră. Deloc întâmplător, cele mai bune vinuri de aici se numesc ”ALTAR” și ”Vitral”! Fabricarea vinurilor se bucură de ultimele tehnologii în domeniu, de utilaje la zi și de oameni competenți care își iubesc meseria, indiferent că vorbim de oenologi sau de simpli muncitori la cules. Iar relația lor cu propietarii este una incredibil de apropiată, ca a unei mari familii.

Pamplona este un oraș fabulos chiar și când nu are faimoasa cursa de tauri. A fost surprinzător să auzim ca originea acestui spectacol se pierde în istorie, fără însă să fie ceva original. În urmă cu sute de ani, aceste curse se desfășurau aproape în fiecare oraș din nordul Spaniei, înregistrând de fiecare data zeci de morți. Astăzi, este doar apanajul Pamplonei, unde mai mor câțiva pe an.

Pentru cine are răbdare să ajungă până aici, după o zi de zbor, San Sebastian este unul dintre cele mai frumoase orașe din lume. Mai frumos ca Biaritz, tot pe malul Atlanticului, cu o viață impresionantă și cu oameni care nu uită să-ți vorbească despre originile lor basce. Aici sunt trei restaurante de trei stele Michelin, mai mult decât în toată Italia! Da, nu este o greșeală, Italia nu are o asemenea performanță! Clubul CAESAR nu avea cum să rateze o asemenea experiență, și chiar dacă nu le-am testat pe toate trei, am rămas cu o experiență gourmet ”AKELAR” incredibilă. Chiar și atunci când fără stele Michelin, am „devorat” un „jamon” întreg la Castelul Otazu.

Previous articleHublot Nastie Bang
Next articleCAESAR Gala Awards