Saint Tropez Experience

Clubul CAESAR a avut o nouă experiență de lux. De data aceasta, am explorat St. Tropez, pe uscat, pe mare și pe… cal! Am luat dejunul la același castel unde Leonardo di Caprio își face petrecerea anuală pentru fundația sa și am cinat la Bruno, maestrul mondial al trufelor.

Slide Slide Slide Slide Slide

După atât de multe experiențe CAESAR de succes, încă una poate părea ceva banal. Însă orice CAESAR Experience are ceva unic, o experiență pe care banii nu o pot cumpăra. Este deviza Clubului nostru, care a fost întodeauna respectată. Cine are nevoie de CAESAR să meargă la St. Tropez? Nimeni, toată lumea bună știe adresa… Și totuși, doar foarte puțini au avut acces la un program „custom made for CAESAR Club members”, după cum ne spunea Francois de la Brosse, unul din „our partners in crime”, cu care am complotat la multele detalii ale călătoriei noastre.

Prima zi, numită „Epicureus Day”, a debutat cu o vizită la vinăria Bertaud Beulieu, un domeniu de doar 65 ha cu o istorie care se duce înapoi cu câteva sute de ani. Aici producția principală este – ca în toată regiunea Provence – de vin rose. De altfel, Provence este numită de locuitorii ei „Capitala mondială a vinului Rose”, ridicat la rangul de cel mai bun de pe planetă. Sigur, este de vorbit pe această temă, dar să dăm francezilor o șansă să ne și demonstreze. Jean-Christophe Sibelya, unul dintre acționarii podgoriei și omul care o conduce, ne spunea că pentru a produce vin rose ai nevoie de o tehnologie specifică. Vinificarea este mult mai scurtă decât la vinul roșu, pielița strugurilor negrii –se folosesc Grencahe, Cinsault, Syrah, Mourvèdre și soiul local Tibouren – din care se face vinul rose este lăsată foarte puțin în must, doar cât să prindă puțină culoare. Un alt „secret” este răcirea strugurilor – cu instalații de racire – până la 15 grade Celsius, înainte de introducerea lor în presă. De aici, mustul (fără pielițe) merge în tancuri răcite pentru a fi vinificat. Perioada este scurtă, mai puțin de o lună, după care se poate trage în sticle. Sibelya ne spunea că „cu cât este mai proaspăt, cu atât este mai bun!” De aceea, vinul rose trebuie consumat la maxim 8 grade C, doar în primul an de la producere. „Odată îmbuteliat, calitatea îi scade, deci ideal este să îl consumi imediat după ce ai cumpărat sticla”. Mai mult, cu cât este mai mare sticla, cu atât este mai slabă calitatea, adică exact pe dos față de vinul roșu. Adică, recomandarea lui Sibelya este să beți vinul roșu măcăr dintr-un Magnum. „Iar vinul alb este neutru, nu contează dimensiunea sticlei!” explică Sibelya care adaugă „să ne înțelegem, discutăm despre mici diferențe, sesizabile de connoisseuri, dar probabil imposibil de remarcat de consumatorii normali.”

Recoltarea strugurilor este făcută cu utilaje, dar are mândria de a produce vin doar din strugurii proprii. Ca urmare, Bertaud Belieu produce anual cam 200.000 de sticle – pe trei niveluri de calitate și preț – o cantitate destul de mică în raport cu alți vecini așa cum aveam să constatăm și noi un pic mai târziu…  Însă marea mândrie vine din petrecerea anuală organizată de Leonardo di Caprio pentru fundația sa, eveniment renumit care se desfășoară chiar pe terenul podgoriei. Este o acțiune caritabilă care urmărește strângerea de fonduri pe care Leo le folosește pentru multe cauze legate de mediu. Sibelya ne spunea că anul acesta s-au strâns 42 mil Euro! „Fiecare participant plătește între 8.000 și 20.000 Euro, în funcție de locul la masă în raport cu distanța față de scena de unde vorbește, desigur, Leo. ”Acesta vine cu multe vedete de la Hollywood, la care se adaugă cântăreți de talie mondială – anul acesta a fost Bono – care fac vandabile „biletele” la circa 900 de persoane. Se adaugă și licitațiile cu obiecte puse la dispoziție de vedete care astfel își aduc o contribuție substanțială la suma finală. Este considerată una din cele mai de succes acțiuni caritabile – într-o singură zi – din lume.

Ziua Epicureus a continuat cu –la noi – celebrul Chateau Minuty, unul din cele mai consumate vinuri rose în lume ( ca și în RO). Vizita noastră a debutat la capela de pe domeniu , un lăcaș construit în sec XIX. De altfel, Minuty nu este atât de vechi precum Bertaud Belieu însă este mult mai mare. Are un total de 110 ha, din care în jurul castelului sunt doar 55 ha, restul fiind în alte două locații. Însă bomba a venit în momentul în care gazdele noastre ne-au explicat că au o producție de 7 mil de sticle! Evident, au admis imediat că la Minuty se cumpără struguri din toată regiunea și chiar vinul de–a gata! Evident că tot acest vin este îmbuteliat sub numele Minuty iar contribuția oenologilor este „asamblajul” vinului. În aceste condiții, doar 400.000 sticle (din cele 7 mil) sunt realizate din strugurii proprii- culeși manual de echipe de spanioli care vin special pentru Minuty în fiecare an. Practic, doar liniile „Or” și 281 sunt realizate cu denumire de origine controlată, restul gamei fiind din achiziții. Înteaga gamă „M” este în această situație- nici măcar un strugure de pe domeniu nu ajunge în acest vin! Este exact ce ne-au spus gazdele noastre care au insistat că nu cumpără struguri sau vin vrac decât din Provence.

Seara s-a încheiat cu o cină realizată de Bruno, magicianul mondial al trufelor, bucătarul de o stea Michelin care a realizat meniuri întregi – de la starter și până la desert- având ca ingredient principal trufele. Maestrul bucătar care ne- a oferit o găzduire specială, ne spunea că doar în restaurantul său din Provence se consumă cam 4 tone pe an! Evident, este cel mai mare consum realizat de un restaurant la nivel mondial! „Avem trufe proaspete tot timpul anului, pentru că importăm de peste tot în lume –inclusiv Australia- pentru a oferi doar cea mai buna calitate fresh!” Bruno ne spunea că trufele negre costă de la 700 Euro/ kg până pe la 1100 Euro/ kg, în funcție de sezonalitate în timp ce trufele albe, pleacă de la 1800 Euro/ kg putând să ajungă la 5000 Euro/kg! Este și motivul pentru care în foarte multe restaurante, chelnerul vine cu cantarul de precizie pentru a vedea cam câtă grame consumă pentru tine sau numără solzii rași … Nu este cazul lui Bruno unde se servesc și trufe întregi în rețete unice și spectaculoase! Cine vrea trufe, restaurantul lui Bruno este „the ultimate experience!”

„Nautical Day” ne-a adus un yacht Fraser – botezat Chriss – de 35 m, cu care am ieșit în Mediterana navigând în preajma rivierei francize unde am descoperit casele unor celebrități precum Brigit Bardot sau Bernard Aranult, propietarul principal al grupului LVMH și cel mai bogat om al Franței. Bardot are un rol fundamental în celebritatea de azi a St Tropez. Filmul „Dumnezeu a făcut Femeia” a fost filmat în 1956. Chiar în StTropez, pe atunci mai mult un sat modest care începea să devină o adresă bună pentru oamenii bogați care puteau cumpăra propietăți foarte bune la prețuri si mai bune. Filmul a avut mare success pe ambele maluri ale Atlantic- ului, astfel încât celebritatea a început să crească. Paradoxal, filmele cu Louis de Funes cu celebrul jandarm din St Tropez – apropos, membrii CAESAR au stat la Hotel de Paris, chiar peste drum de celebra Jandarmerie- au făcut zona cunoscută pentru oamenii simpli din Europa- filmele nu au avut nici un success in SUA. Mulți din cei cu care am stat de vorbă ne-au spus că ei nu aveau nevoie de toată lumea ci doar de cei bogați… Nu au „scăpat”, în sezon, St Tropez este practic luat cu asalt de turiștii din toată lumea devenind un fel de cetate asediată din toate părțile.

Însă cea mai spectaculoasă experiență a venit în a treia zi, numită „Polo Day”. Clubul CAESAR a închiriat practice faimosul Club din St Tropez și a organizat un meci doar pentru membrii Clubului nostru. Domniul Clubului de pe Riviera franceză este o investiție de peste 72 mil de Euro, având nu mai puțin de 4 terenuri pentru meciuri și unul de antrenament. Dacă nu vi se pare impresionant, să spunem că suprafața unui teren de polo este cam cât 6 terenuri de fotbal! Polo este un sport scump, destinat doar oamenilor care își pot permite o cheltuială considerabilă. Este considerat de foarte mulți drept cel mai elitist sport al planetei, „cei mai bogați oameni nu se duc la golf ci la polo!” după cum ne spunea una din gazdele noastre. O echipă de polo are 4 jucători iar fiecare jucător are câte 4 cai pe meci – câte un cal pentru fiecare repriză (din cele 4) de 7 min. Efortul depus de cai este imens, vitezele atinse în timpul meciului putând sa ajungă la 50-60 km/h. De aici, și nevoie schimbării acestora la fiecare pauză. Caii sunt dintr-o rasă originară din Argentina, țara cu cea mai mare expertiză în domeniu. Jucătorii de polo sunt ierarhizați după handicap (similar cu sistemul din golf), cei mai valoroși fiind de „10 goals” iar cei mai slabi -2. Astăzi doar 7 jucători la nivel mondial sunt la cota 10. Deloc întâmplător, toți sunt argentinieni! Dacă un cal de polo costă de la 500.000 $ în sus, gazdele noastre nu au dorit să ne spună cât „costă” să ai un jucător atât de valoros în echipa ta…

Însă în ciuda acestor sume astronomice, polo rămâne un sport destul de modest la capitolul premii în competiții. Cel mai mare, oferit la Cupa Mondială este de numai 100.000 $ pentru echipa câștigătoare. Prin comparație cu alte sporturi –golf sau tenis- un asemenea premiu este o glumă. Sunt probleme cu organizarea unot turnee globale pentru că este foarte greu de transportat pe diverse continente caii fiecărei echipe. Iar folosirea unor cai din „localitate”- ca să zicem așa- este o opțiune folosită dar care nu mai garantează sucessul. De la Brosse, care a fost unul din cei mai mari campioni ai Franței, ne spunea că legătura între jucător și cal este esențială. Calul este nu doar un partener dar și principalul membru al echipei! Or în abesența acestuia, un jucător are nevoie de mult timp să ajungă la o colaborare foarte bună cu un cal nou. Și oricum nu este sigur că se va ajunge la un nivel competitiv foarte mare.

Meciul de polo vizionat a fost organizat pentru noi cu două echipe – una locală , alta din Genoa- și ne-a dezvăluit frumusețea unui sport despre care se știu foarte puține. Cei care fac acest sport nu își doresc foarte multă publicitate, este o glorie pentru propria persoană, atitudine foarte rar întâlnită azi în sport. Membii clubului au avut ocazia să călărească caii echipelor și chiar să „mimenze” cam ce face un jucător de polo. O experiență unică, cum doar la CAESAR se poate face.

CAESAR St Tropez Experience a fost organizat împreună cu Francois de la Brosse, omul care a funcționat ca Director de comunicare al Administrației Sarcozy și Oana Ivan, editorul publicației noastre partenere din Franța, „Frame Book Magazine”.